cu alte cuvinte: “sunt tanar, dar mama mea imi pune metallica s&m si eu am invatat ce-i cu semnul ala. :P pentru ca sunt foarte cool.” si pentru ca dupa ce peste planeta vor fi trecut o incalzire globala, niste cutremure, meteoriti, uragane si alte dezastre, mai mult ca furnicile si soboloanii, genele tatalui acestui tanar tot nu se vor pierde. ceea ce nu e rau. vor fi oameni cu buze. si cu gene foarte lungi… doar ca pe la vreo 30 de ani vor mai avea par pentru cateva dusuri. :))

i did.

see you around!

am mai vorbit aici de pp1 si pp2 - el si ea… el nu-i acasa. e scapat in lume si din cauza asta ea e furibunda. :)) pentru ca am concediu medical si cu toate astea, patroneii trebuie sa ma plateasca, le ies bube cu puroi pe piele. mai nou, pp2 cauta legislatie pe net pentru ca vrea sa… ma scoata la pensie. “nu e admisibil sa o platim atat si ea sa stea acasa.” =)) nu pot sa zic nimic… or sa-mi iasa ochii din orbite de ras. =))

inca nu stiu cum e cu baieteii, dar stiu ca fetele de mici viseaza la bijuterii, rochii de matase si dantela, la baluri mascate si gradini fabuloase, la printi si castele. asa sunt povestile. si e atat de bine sa adormi visand ca esti cenusareasa… pe urma mai cresc putin si incep joaca de-a mama si de-a tata. actiunea nu se mai petrece in marele castel de marmura alba ci intr-o casa cu bucatarie, living, dormitoare, terasa si gradina cu foisor. au disparut supusii, dantela si nestematele, dar a aparut papusa care manaca din biberon, care plange si are mereu nevoie de atentie. apoi fetele se plictisesc si de jocul asta. si devine mult mai palpitant “flori, fete, filme sau baieti”. oricum, ce vreau eu sa spun cu toata istorioara? pai de cand suntem mici incepem sa renuntam la lucruri si ni se pare chiar firesc… renuntam pana cand in ele nu mai ramane farama de frumusete, de vis. de la acea casa cu gradina, ajungem la 2 camere, apoi la una… apoi la una cu chirie… apoi incepe seriosul joc de-a parintii si cautam iar 2 camere… cu chirie. si n-ar fi asta asa o putrefactie suprema, daca n-am suna pentru un apartament renovat si mobilat decent, iar agentiile astea fabuloase nu ne-ar plimba prin toate dughenele care au ca singur criteriu de asemanare pretul… si poate ar fi mai usor de suportat cand de la cei apropiati am primi solutii decente [nu materiale, pentru ca sincer, nu pe alea le asteptam] nu compromisuri penibile, si nu ar lesina de teama ca-i dam afara din penthouse-urile lor de 2 camere la cucuietii din deal… e chiar frustrant sa vezi ce cred de fapt, cei apropiati despre tine cand vine vorba de averile lor fabuloase, de casele lor cu faianta albastra in baie si maro in bucatarie… e mirobolant cand oameni care nu au ridicat un deget pentru o locuinta sunt plini de sfaturi si intelepciune… asa ca iar raman intr-un colt revistele cu mobilier si decoratiuni. si niciodata n-o sa iesim la cumparaturi de tapet bleu cu ursuleti si norisori. nu intentoinez ca acesta sa fie un post trist despre nedreptatea din lume si despre vicisitudinile vietii. my ass, n-a murit nimeni ca si-a dat seama cine-i sunt rudele si ca nu cheama zugravii pentru a pregati camera celui mic. :)) vreau doar sa fie un reminder pentru atunci cand i get my hopes too high - ca sa nu mai cad asa de sus. pentru atunci cand mai intentionez sa ma bazez pe altcineva decat pe mine. pentru cand o sa mai aud: “tie or sa-ti ramana toate astea!” sau pentru cand toate rubedeniile se vor preface ca le pasa. asa cum le-a pasat tuturor, de la inceput de noi si de micul fotbalist din marea burtica. “what goes around, comes around!” trust me and a little hint pentru cei vizati: azilul in romania nu e chiar vacanta pensionarilor din florida. :)

in concluzie, nu exista wonderland, nici magic red shoes, nici baghete magice. exista copilarii care se termina brusc. :)) si mai exista tara asta frumoasa, condusa de guvernul boc care a decis urmatoarele: copilul meu nu are dreptul la fabulosul trusou de 150 lei [!!!!!!! my god, oricum era prea mult] si probabil la magnifica alocatie de 200 lei pe luna… pentru ca aparent castigam prea mult… aici vine pe fundal sonor cantecul ala cu “oile placide, s-au asternut la iernat” pentru ca totul e minunat, nu-i asa?

la aproape 30 de ani nu cred ca ma mai primesc la gradinita… si aparent sunt fara de scapare. nici 3 zile de perfuzii cu diazepam nu au produs imbunatatiri in sfera neuronala, asa ca de ce sa ne ascundem dupa deget… sa clarific: nu m-au internat la furiosi ci doar acolo unde niste oameni minunati au grija de mamicile wannabe. si suntem binisor, amandoi, doar ca trebuie sa ne obisnuim cu statul la orizontala si trebuie sa renunt la curatenia compulsiva - acum amplificata si de miliardele de hormoni. e dificil, mai ales cand alternativele sunt lungile reprize de teleshopping dintre emisiuni penibile ca “sa te prezint parintilor” [doar pe asta am retinut-o, nu sunt sigura ca se numeste asa :))] si mirifice seriale ca lassie si tanar si nelinistit. deocamdata sunt in urma cu niste carti, un teanc de reviste si colectiile din farmville. a, si mai am de recuperat cativa ani de somn. :)) dar lucrez intens… mai am inca 4 luni si dupa ultima excursie titulescu - berceni sunt sigura ca orice calatorie cu masina pe strazile capitalei este o adevarata aventura, declansatoare de travaliu. pisica n-a reusit inca sa ma omoare cum grijuliu mi s-a comunicat de catre toti binevoitorii. din cauza intelepciunii si super principiilor pe care si-au cladit vietile reusite, rubedeniile noastre de gradul I s-au autoexclus din anturaj asa ca varianta numarul 2000 de anul acesta este ca ne cautam un apartament mai mare, as posh & punk as this one we’re living in now [de inchiriat, ofc], ne cautam carucior maclaren verde [obligatoriu] and “the baby chair” - all the moms know what’s this i just found out. practic cautam de toate. si tot cautand, l-am gasit pe facebook [not on purpose, it was a suggestion] pe first boy i ever kissed. the lucky bastard. :)) he lived for 10 years in paris, iar acum in zagreb. and guess what? he’s a webdesigner, too! :)) the grey effect on good looking boys! :))

fara legatura cu nimic, vroiam sa amintesc aici de miss ipocrizia suprema - nadia comaneci. gimnasta noastra cea mare, gimnasta de 10… care vrea sa ne spuna ca ea-i da fiului sau, am uitat cum il cheama, nu stiu ce margarina slinoasa si ca cel mic creste o zi cat altii-n 10… my ass. la fel cum andreea marin se vopseste cu nu stiu ce vopsea de 10 lei cutia si solutia pentru un scalp fara matreata este un miraculos sampon de 8 lei/2litri. e bine ca la stirile din sport o vedem pe celulitoasa aia - iubita nu stiu carui manelist de da cu piciorul in minge in loc de un minuscul rezumat al jocurilor olimpice.

dar totul e minunat, nu-i asa? well… nu chiar… ca uite la ce nu se pot duce gravidele… and i miss them. :(

orange will never carry our son on his shoulders while he is wearing a tool t-shirt. :))